Pagini

luni, 15 ianuarie 2018

EMINESCU, PREZENTUL CONTINUU

168 de ani de PREZENT-CONTINUU ROMÂNESC!
Motto:
"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrundă cum a fost!"
...
"De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Famenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă-a lăuda:
Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură
Laudele lor desigur m-ar scârbi peste măsură."
EMINESCU REDIVIVUS
E o axioma a istoriei, ca tot ce e bine e un rezultat al cugetarii generale si tot ce e rau e produsul celei individuale. 
Da-i unuia onoare si marire si  va fi cel din urma spre-a se uita la tine de-i fi cazut.
Ai mila de unul si cu mana in care i-ai pus paine, maine va ridica piatra, ca cel dintai s-arunce in tine.
Caracterul oamenilor e intiparit pe fata lor. Toate pasiunile cauzeaza trasaturi deosebite in fata. De durata lunga fiind, trasaturile raman nesterse.
Vantul care muge ziua, canta noaptea.
Intre caracter si inteligenta n-ar trebui sa existe alegere Inteligente se gasesc adesea – caractere foarte rar.
Conditia civilizatiei statului este civilizatia economica. A introduce formele unei civilizatii straine, fara ca sa existe corelativul ei economic, e curat munca zadarnica.
Oricare bun cetatean are obligatia de a se ocupa de viitorul patriei sale.
Aceasta e adevarata coruptie: tendinta de a castiga lesne si fara munca, tendinta de a se gira in om mare fara merit, aceasta e coruptia adevarata, ale carei urmari sunt ura si invidia contra oricarui merit adevarat si cocotarea nulitatilor in acele locuri, la care numai o inalta inteligenta sau un caracter extraordinar dau drept.
Nu exista in adevar decat doua forme ale tiraniei si ale decadentei unui stat omenesc: despotismul si demagogia. Si despotismul egalizeaza pe oameni supunandu-i unuia singur, lasand sa degenereze cele mai nobile facultati ale lor, patimile bune si inteligenta; precum demagogia are acelasi fatal efect prin indiferentismul care-l  inspira naturilor deschise si mari, vazand in fata-le biruinta constanta a mediocritatii si a siretlicului.

Toti aceia care vorbe mari arunca, numai banul il vaneaza si castigul fara munca.
Totul  e marginit, durerea nu.
Pe cat educatia unui popor se castiga si se pastreaza  cu anevoie, tot atat de lesne se pierde si se compromite o asemenea mostenire, cand se dau de sus exemple de neoranduiala, de nedreptate, de incoerenta.
 O generatiune decazuta nu e capabila de a recunoaste nici binele,  nici adevarul. Binele unde-l gaseste il uraste – de acolo preponderenta elementului rau. Adevarul nu e capabila de a-l recunoaste.
Multi lucreaza, dar putini gandesc.
Pe secaturi nu se supara omul cu minte, pentru ca n-are pe ce si la ce.
Contra orice exista mijloace, contra invidiei nu.
Un amor care se sfarseste cu amicitie nu a fost amor.
Oamenii invatati se-nseala mai ades cu judecata lor asupra oamenilor. Ocupati cu nemurirea, nu-si dau osteneala de a cerceta interiorul omului.
Cele mai intelepte planuri ne-ncoronate de succes se numesc nerozii.
Prietenia e  o transformare a iubirii; ea nu depinde de sex, de aceea e mai pura.
Saracia pentru mase e mult mai deschisa coruptiunii, decat averea.
Cine cedeaza degetul, va trebui sa cedeze si mana.


duminică, 7 ianuarie 2018

Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, și Înaintemergătorul Domnului



Ion, Ioana, Ionel, Nelu, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana;
                                     SĂ TRĂIȚI CU NUMELE!

vineri, 5 ianuarie 2018

Enigme ale evenimentelor din decembrie 1989



Numeroase întâmplări premergătoare și din timpul Revoluției din decembrie 1989 își caută și astăzi explicațiile, multiplicând mai degrabă întrebările decât răspunsurile.
Colonel (r) Remus Macovei

O invitaţie ciudată
 Colonelul (r) Niculae Diaconescu, ofiţerul care, la Arad, în ziua de 21 decembrie 1989, a refuzat să execute ordinul dat de maiorul (la acea dată) Eugen Bădălan de a acţiona în forţă împotriva demonstranţilor, îşi aminteşte un eveniment, cel puţin ciudat, petrecut la începutul lunii decembrie 1989.
Căpitanul Niculae Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de Ofiţeri în Rezervă din Lipova, a fost chemat în ziua de 6 decembrie 1989 la raportul generalului Ion Hortopan, comandantul Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT). A fost primit în biroul acestuia, generalul fiind îmbrăcat civil. În încăpere se mai aflau trei persoane civile. La un moment dat, generalul a părăsit încăperea, căpitanul rămânând singur cu aceşti civili, care au început să se intereseze de situaţia încadrării şi înzestrării şcolii, despre întreprinderile din zonă şi moralul locuitorilor. Căpitanul Diaconescu a înţeles, în urma acestei discuţii, că aceia cu care discuta erau din structurile de contrainformaţii militare sau de la misiuni speciale. La un moment dat, a fost întrebat dacă ştie Timişoara. La răspunsul afirmativ al acestuia, dat fiind faptul că a lucrat în perioada 1971-1972 în această garnizoană, unul dintre civili i-a făcut urmă- toarele precizări: Ia să vă faceţi mai mult timp şi să vă mai duceţi în Timişoara, pe Calea Lipovei, pe Calea Girocului! A mai fost sfătuit: să cunoaşteţi bine totul, pentru că nişte elemente destabilizatoare intenţionează să ajungă la acţiuni necugetate; ştiţi ce s-a întâmplat în Polonia, ştiţi ce s-a întâmplat în cutare sau cutare ţară vecină.
Mai târziu, după desfăşurarea evenimentelor, căpitanul Niculae Diaconescu a înţeles că a fost planificat să acţioneze la Timişoara, dar pe parcursul desfăşurării evenimentelor cineva a renunţat la această hotărâre. Elevii din Lipova au fost trimişi în data de 21 decembrie 1989 să acţioneze împotriva demonstranţilor din Arad. Interesant este faptul că nişte civili, în biroul unuia dintre comandanţii importanţi ai armatei, recomandă şefului de stat major al unei unităţi militare să execute recunoaşteri în două zone ale municipiului Timişoara, unde, peste aproximativ două săptămâni, în noaptea de 17/18 decembrie 1989, s-au produs incidente soldate cu un mare număr de victime în rândul demonstranţilor. Chiar o fi fost spontană revolta din 1989?

Regizorul mult prea îndrăgostit de arme

În anul 1987, generalul Vasile Milea pune la dispoziţia regizorului Sergiu Nicolaescu efective din Regimentul 7 Mecanizat, pentru a participa la realizarea unor filme istorice. Cu această ocazie, ministrul apărării naţionale a făcut următoarea apreciere la adresa unităţii: Cu ei poţi cuceri Bucureştii în 3 ore!
În Memoriul adresat preşedintelui României, în anul 2005, colonelul (r) Ion Nicolescu arată următoarele aspecte: a organizat în poligonul unităţii nişte şedinţe de tragere pentru Sergiu Nicolaescu, căruia îi plăceau foarte mult astfel de activităţi. În jurul datelor 1-4 decembrie 1989, a primit de la Sergiu Nicolaescu, prin intermediul lui Marian Găman, un apropiat al acestuia, o puşcă Browning semiautomată cu amortizor, cu lunetă, cal. 5,6 mm, care avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, pe care o va preda, în 10 sau 11 decembrie 1989, lui Marian Găman.
La începutul lunii octombrie 1989, a oferit lui Sergiu Nicolaescu date despre încadrarea, înzestrarea şi în cât timp ar putea ajunge unitatea sa la Bucureşti.
La 14 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu îl cheamă la Buftea şi îi comunică următoarele: Vezi că, în curând, va veni vremea să arăţi pentru ţară pregătirea unităţii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare. În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orei 11.00, Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, ambii fiind îmbrăcaţi în combinezoane negre, a solicitat nişte grenade: o ladă, două. Din ordinul căpitanului Ion Nicolescu, şeful depozitului de armament şi muniţie îi înmânează regizorului o ladă cu 12 grenade ofensive, care va fi încărcată în maşina lui Vladimir Găitan.
În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu prezintă cu totul altfel situaţia legată de luarea în primire a armamentului şi grenadelor. În lucrarea „Un senator acuză”, apărută în 1996, Sergiu Nicolaescu recunoaşte că s-a prezentat la căpitanul Ion Nicolescu în ziua de 21 decembrie, la ora 8.30, solicitându-i câteva TAB-uri cu care ar fi dorit să pătrundă în Piaţa Palatului. Cu această ocazie, îi va adresa comandantului unităţii întrebarea: Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru? Căpitanul Ion Nicolescu a refuzat să satisfacă această cerere.
 În interviul acordat, la 2 septembrie 2003, lui Alex Mihai Stoenescu, regizorul Sergiu Nicolaescu ne prezintă o variantă puţin diferită. Menţionează episodul cu propunerea de a fi numit ministru şi solicitarea celor două TAB- uri. Recunoaşte însă că, la plecarea din unitate, ar fi primit înapoi puş- ca cu lunetă, nedeclarată, adusă din Franţa, pe care o împrumutase căpitanului. Ar mai fi primit şi o grenadă ofensivă şi o petardă. Niciodată Sergiu Nicolaescu nu a explicat ce s-a întâmplat cu grenada/grenadele primite şi cu puşca ultramodernă cu lunetă.
În ziua de 22 decembrie 1989, prin crainicii de la televiziunea devenită liberă, unitatea căpitanului Nicolescu a fost prima chemată să apere revoluţia.
Niciun procuror nu a fost interesat să lămurească activitatea atât de controversată a regizorului Sergiu Nicolaescu din perioada premergătoare şi din timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Precizările generalului Milea

Conform datelor din dosarul penal al generalilor Stănculescu şi Chiţac, la 17 decembrie 1989, ora 13.00, este transmis la Timişoara ordinul ministrului apărării naţionale, de generalul Eftimescu, retransmis de locotenent-colonelul Ilie Marin, cu următorul conţinut:
„1. Muniţia se ţine centralizat, nu pe soldaţi.
2. Ofiţerii poartă pistoalele cu unitatea de foc.
3. Când sunt chemaţi la eşaloanele superioare sau organele de partid şi de stat se deplasează înarmate.
4. Se cheamă cadrele din concedii.
5. Funcţiile-unicat se cheamă în cazarmă chiar dacă sunt în economia naţională.
6. La compania cu trei plutoane să se asigure patru ofiţeri.
7. Comandanţii de unităţi se cheamă la unităţi chiar dacă sunt în economie.
 8. Subunităţile de intervenţie să aibă mijloace de legătură.
9. Pe fiecare tanc să fie asiguraţi 3-4 pistolari ca desant pe tanc – înarmaţi, în măsură să răspundă la provocări.
10. Mecanicii-conductori să fie mai activi.
11. TAB-ul să aibă strictul necesar pentru a fi mai mobil.
12. Militarii care sunt numiţi în acţiuni să aibă hrana rece pentru 1-2 zile.
13. Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare.
14. Sunt unii dintre demonstranţi care împing bătrânii şi copiii în faţă, mijloacele noastre să ferească pe aceştia.
15. Subunităţile de arme să fie pregătite ca infanterişti.
16. Patrulele în oraş să fie formate dintr-un cadru plus patru militari în termen înarmaţi.”
Ulterior, ordinul va fi transmis tuturor unităţilor militare şi prelucrat cu întregul personal al armatei române.
Pe timpul documentării personale, am identificat şase (!) variante ale precizărilor ministrului apărării naţionale, unele suferind modificări nesemnificative pe timpul transmiterii acestora către unităţile din subordinea Armatelor a 2-a şi a 3-a, precum şi celor din subordinea Marinei Militare. Din analiza acestora, se pot trage următoarele concluzii:
·         ordinul s-a dat cu mult înaintea desfăşurării şedinţei CPEx.;
·          conducătorii celorlalte structuri implicate în represiune nu au emis un astfel de ordin;
·          în niciuna din variante nu se fac precizări privind cooperarea cu celelalte forţe participante la represiune;
·          conform ordinului, se identifică inamicul armatei române – demonstranţii;
·          ordinul prevede executarea focului cu toate că se încalcă prevederile legale privind uzul de armă;
·         cu toate că nu a fost ordonată utilizarea armamentului greu de pe TAB-uri şi tancuri împotriva demonstranţilor, acesta va fi folosit la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti;
·         în niciuna din variante nu se face vreo referire la o posibilă acţiune pentru apărarea frontierelor.
În toate marile garnizoane s-au constituit detaşamente care, în eventualitatea apariţiei unor demonstraţii, ar fi trebuit să acţioneze conform acestui ordin. Exemplific doar cu situaţia de la Constanţa, unde în curtea Diviziei 9 Mecanizată, TAB-urile detaşamentelor compuse din militari din Regimentele 34 şi 36 Mecanizate erau puse în stare de operativitate, iar benzile cu cartuşe pentru mitraliere erau încărcate. Militarii au executat pe terenul de sport antrenamente privind lupta corp la corp şi au fost instruiţi pentru executarea somaţiilor.
În calitate de comandant al unuia din aceste detaşamente nu pot să înţeleg de ce generalul Milea Vasile a fost declarat şi încă este considerat erou al revoluţiei din decembrie 1989.

Un viceamiral mult prea discret

Reprezentanţii Direcţiei Informaţii Militare din subordinea Marelui Stat Major au obţinut şi transmis conducerii Ministerului Apărării Naţionale numeroase informaţii despre acţiunile pe care forţe externe le pregăteau pentru răsturnarea regimului Ceauşescu.
Încă de la sfărşitul lunii octombrie, colonelul Manea Dumitru, ataşatul militar la Belgrad, a informat despre modul în care urmau să aibă loc acţiunile destabilizatoare. Surprinzător, viceamiralul Ştefan Dinu, în loc să intensifice acţiunile structurii pe care o conducea, va pleca în concediu, revenind la unitate la 17 decembrie.
În după-amiaza acelei zile, va trimite 41 de militari ai Batalionului 404 Cercetare în dispozitivul inamic la Timişoara cu scopul obţinerii informaţiilor necesare generalului Ştefan Guşă pentru cunoaşterea situaţiei reale din oraş.
Conform declaraţiei dată la Comisia senatorială pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, şeful Direcţiei Informaţii Militare prezenta ministrului apărării naţionale două informări zilnice. Cea mai importantă, cea de la ora 7.00 cuprindea „un buletin cam pe 7-8 pagini, cu informaţii nu prea mari (2-3 pe o pagină), deci foarte esenţializate, cu ceea ce s-a întâmplat în cursul nopţii”. În perioada 17-22 decembrie, această practică a dispărut, în toate relatările ulterioare evenimentelor din decembrie 1989, viceamiralul Ştefan Dinu neprezentând vreo situaţie în care să fi oferit ministrului apărării naţionale informaţile obţinute de diferite surse despre evoluţia situaţiei interne sau externe.
Conform afirmaţiei căpitanului Alexandru Barbu, aghiotantul generalului Vasile Milea, în lucrarea sa „Aghiotant la trei miniştri ai apărării: Milea, Militaru, Stănculescu”, una din principalele surse de informaţii ale ministrului a reprezentat-o în această perioadă postul de radio „Europa liberă”. La îndemnul viceamiralului Ştefan Dinu, ministrul apărării naţionale, atunci când se afla în cabinet asculta acest post, iar atunci când lipsea, aghiotantul său „înregistra tot ce se transmitea despre România, iar când se întorcea la minister asculta aceste casete, încercând să-şi dea seama ce se întâmplă”.
Interceptarea, cercetarea şi goniometrarea marilor unităţi operativ strategice din adâncimea teritoriului ţărilor vecine trebuia executată de personalul Direcţiei Informaţii Militare, conform planurilor „Laleaua” şi „Sigma”. Într-o perioadă deosebit de dificilă pentru conducătorii militari, care acuzau din plin lipsa informaţiilor, măsurile prevăzute în aceste planuri nu s-au putut aplica. Nu se ştie din ce cauză, abia în noaptea de 22 decembrie, între orele 2.00 şi 4.30, viceamiralul Ştefan Dinu, aflându-se la sediul Comitetului Central, reuşeşte să obţină aprobarea de la Tudor Postelnicu, pentru ca echipajele Direcţiei Informaţii Militare, destinate interceptării şi goniometrării activităţii reţelelor radio din apropierea graniţelor, să li se permită accesul la pichetele de grăniceri, unde era instalată tehnica respectivă. Cel puţin aceasta este varianta prezentată de viceamiralul Ştefan Dinu în lucrarea „Condamnat la discreţie”. De ce nu a cerut această aprobare mai devreme nu ne explică discretul viceamiral.
De asemenea, viceamiralul Dinu, în toate interviurile şi lucrările publicate după 1989, nu face nicio referire la participarea colonelului Paul Şarpe, locţiitorul său pentru probleme operative, la 10 decembrie 1989, la Moscova, la „Colocviul pe tema securităţii în Balcani”.

Militarii se arestează între ei

După 22 decembrie 1989, în comandamentul Armatei a 2-a, la Buzău, cadrele s-au arestat şi s-au eliberat după interese numai de ei ştiute. Şeful secţiei operaţii, locotenent-colonelul Nicolae Păştinică, îl arestează pe comandantul armatei, general-locotenent Ion Dândăreanu. Subordonaţii loiali acestuia îl eliberează, iar în perioada următoare suspiciunile între cadrele din comandament au fost extrem de mari. După evenimente, procurorii militari ar fi trebuit să ancheteze aceste fapte deosebit de grave. Dacă locotenent-colonelul Nicolae Păştinică era găsit vinovat de arestarea comandantului, pe timpul „luptei”, el trebuia condamnat exemplar. Dacă generalul Ion Dândăreanu ar fi comis fapte care să justifice acţiunea locotenent-colonelului Nicolae Păştinică, acesta ar fi trebuit condamnat. Cale de mijloc nu există.
Procuratura Militară însă nu a rezolvat această problemă nicicum. Generalul Marin Pancea a fost ataşat militar la Belgrad, Paris, Bruxelles şi Rabat, dar fiind documentat ca agent sovietic va fi numit şef de catedră la Academia Militară, de unde apoi va fi numit în funcţia de comandant al Centrului Militar Judeţean Brăila. Imediat după ce generalul Militaru a preluat conducerea armatei, generalul Marin Pancea, conform mărturiei locotenent-colonelului Vasile Apostol, îl anunţă pe comandantul Diviziei 67 Mecanizată, colonel Niculae Rizea, că este numit şeful Marelui Stat Major al armatei române, având misiunea „să coordoneze acţiunile din Muntenia, Moldova şi Dobrogea”. Semnificativ este faptul că tocmai din aceste regiuni, la ordinul dat la TVRL, de un alt agent sovietic dovedit, căpitanul-comandor Emil Cico Dumitrescu, în această perioadă au fost chemate la Bucureşti, să apere revoluţia, unităţile mecanizate din Galaţi, Focşani, Râmnicu Sărat, Medgidia şi Piatra Neamţ.
Profitând de „timiditatea” comandantului diviziei, generalul Pancea va prelua conducerea tuturor forţelor militare din garnizoana Brăila şi va conduce „acţiunile speciale pentru succesul Revoluţiei”. În urma măsurilor ordonate, în această garnizoană au fost ucise 42 de persoane, iar alte 99 au fost rănite. Recunoaşte, plin de mândrie, că a „luat legătura telefonică cu principalele garnizoane din estul Munteniei, Dobrogea şi Moldova, încercând să generalizeze acele măsuri pe care le luase la Brăila”. În ziua de 25 decembrie, îl trimite pe colonelul Gheorghe Sora, fost secretar al Consiliului Politic al Diviziei 67 Mecanizată, să ia în primire comanda garnizoanei Galaţi, dar căpitanul Dumitru Haret, cel care asigura comanda garnizoanei, îl va aresta, după ce obţine aprobarea generalului Ion Dândăreanu. În ziua de 26 decembrie, orele 15.40, generalul Marin Pancea s-a prezentat la sediul UM 01247 Galaţi, pretinzând că este şeful Marelui Stat Major al Armatei. După ce a luat legătura cu generalii Dândăreanu şi Militaru, care îi ordonă să execute ordinele generalului Marin Pancea, căpitanul Dumitru Haret îl eliberează pe colonelul Gheorghe Sora şi convoacă grupa operativă de conducere a acţiunilor militare din garnizoana Galaţi, în faţa cărora generalul Pancea a dispus mai multe sarcini legate în special de lichidarea Securităţii. Căpitanul Dumitru Haret va obţine legătura, cu sprijinul căpitanului Francisc Radici, comandant de batalion în UM 01247, cu generalul Ştefan Guşă, adevăratul conducător al M.St.M. După această convorbire, îi va aresta pe generalul Marin Pancea şi colonelul Gheorghe Sora. Peste câteva ore, şeful de stat major al Diviziei 67 Mecanizată, locotenent-colonelul Vasile Apostol, îl va „ridica” pe generalul Pancea şi îl va conduce la reşedinţa diviziei. Pe 28 decembrie, din ordinul generalului Ion Dândăreanu, va fi eliberat şi colonelul Gheorghe Sora. După evenimentele din decembrie 1989, generalul Pancea va fi avansat în grad şi va fi promovat în funcţia de şef al Direcţiei Informaţii Militare din M.St. M. şi, ulterior, în cea de secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Simple coincidenţe

Potrivit mărturiilor unor ofiţeri superiori, în spatele acţiunii de dezinformare soldată cu crearea isteriei colective legată de acţiunile teroriştilor, s-ar afla conducătorii unor structuri militare. Colonelul Iordan Rădulescu, aflat în sediul CC, mărturiseşte: „Auzind informaţiile vehiculate, în special prin intermediul televiziunii, referitoare la terorişti care trăgeau din toate părţile şi atacau sedii, mi-am amintit de aplicaţiile din armată, de aceea se numeau Planurile de difuzare a informaţiilor. Totul semăna izbitor de mult cu aplicaţiile strategice pe care le făceam când lucram la Comandamentul Armatei 1 din Bucureşti. Mi-am dat seama că există intenţia să se creeze un inamic, pentru a se justifica anumite acţiuni”. Colonelul (r) Marin Barbu, din Comandamentul Marinei Militare, din Constanţa, relatează şi el: „În ziua de 26 sau 27 decembrie, în jurul orei 10.00, la grupa operativă s-a primit informaţia că «o coloană mixtă de tancuri şi TAB-uri, lungă de 5 km se află în deplasare cu capul coloanei la Crucea şi are o viteză de 30-40 km/h». În acel moment, mi-am recunoscut expresiile folosite în Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, întocmit pentru aplicaţia tactică din vara anului 1989. Acest plan s-a întocmit de conducerea aplicaţiei şi cuprindea informaţii care, difuzate gradual, prin diferite mijloace, obligau participanţii la adaptarea acţiunilor în funcţie de interpretarea pe care o dădeau informaţiilor despre inamic. De asemenea, mi s-a părut bizar, în toată această perioadă, faptul că imediat după instalarea unor noi posturi telefonice, începeau să curgă informaţiile care mai de care mai alarmante”. Iată şi relatarea colonelului (r) Vasile Floca din Centrul de Instrucţie al Marinei Militare, din Mangalia: „Ceea ce m-a mirat în această perioadă este faptul că toate zvonurile apărute semănau izbitor cu Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic, jucat la ultimile aplicaţii de comandament.
La o analiză mai atentă, se va vedea că acestea nici măcar nu au fost adaptate corespunzător situaţiei. Cert este că toate aceste dezinformări şi incitări la violenţă armată au fost difuzate, pentru unităţile din garnizoana Mangalia, numai pe fir militar sau în reţeaua nebruiată a Marinei Militare”.
Să fie doar o simplă coincidenţă că trei ofiţeri superiori, care, în decembrie 1989, au acţionat în garnizoane diferite, care aveau o experienţă deosebită în participarea la aplicaţii complexe, organizate de comandamentele din care făceau parte, remarcă acelaşi fenomen?
Din păcate, reprezentanţii Parchetelor militare nu s-au preocupat de rezolvarea acestei enigme.


Observatorul Militar din 25 – 31 decembrie 2017, p. 22

marți, 2 ianuarie 2018

Un an nou cu fericire, să te bucuri măi Vasile!







In seara lui Vasile Sfantu
Mi-a luat caciula vantu,

Si mi-a dus-o sus pe casa,
Tocmai aici la dumneavoastra.
Si-am venit sa-mi i-au caciula,
Sa va spun si uratura!..
Buna seara gospodari!..
Gospodari si gospodine si voi tinere copile,
Am pornit in asta seara cu putina indrazneala,
Sa va vizitez din nou c-an seara de Anul nou!..
Patru in mana tine sacu'
Doi in prag astept colacu'
Dar eu mai smecher nitel,
Tin in mana un clopotel,
Si spunand minciuni si glume..
Ca sa fiu placut la lume.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hãi !
Are o fata mosu' Ghita,
Cu palton si cu rochita,
Vinde oala cu smantana,
Sa-i cumpere ceas la mana,
Vinde scroafa din cotet,
Ca sa-i faca parul cret.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hai !


duminică, 31 decembrie 2017

joi, 14 decembrie 2017

Cum a vândut Gheorghiu Dej pielea ursului din pădure



Marile evenimente se petrec de multe ori în cu totul alte condiţii decât cele pe care ni le imaginăm la prima vedere. De fapt, clipele hotărâtoare din istorie s-au pus la cale în cadru restrâns şi ambianțe inedite. De multe ori soarta şi viitorul unei ţări au fost hotărâte în cluburi selecte, terenuri de golf, cazinouri, loje de diverse rituri sau partide de vânătoare. Evenimentul relatat mai jos nu face excepţie. Datorită lui s-au retras armatele sovietice din România ...

Următoarea întâmplare, dacă nu ar fi adevărată, ar părea, foarte uşor, să ţină de domeniul fantasmagoric. Problema este că a fost atât de adevărată încât autorităţile comuniste au ţinut-o ascunsă nu doar românilor de rând din acea „Epocă” ci şi demnitarilor de rang secund din aparatul de conducere al ţării.
   
     
Toţi românii trebuiau să ştie că retragerea fără incidente a trupelor sovietice rămase în ţară încă din anul 1944 era un gest de clemenţă şi nobleţe a „Marelui Frate de la Răsărit”. Aceasta cvasinecunoscută şi incredibilă întâmplare din istoria României a fost instrumentată de nimeni altul decât conducătorul ţării din acea perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
         

Cu toate că Dej anunatase iniţial că trupele sovietice pot rămâne în România pe aceiaşi durată de timp în care trupele americane vor staţiona în Germania, planurile sale erau cu totul altele.
         
Presat de numeroasele acte de violenţă şi jaf de care se făceau vinovaţi vajnicii soldaţi „eliberatori” ai Armatei Roşii şi încurajat de succesul său în anihilarea elementelor alogene din PMR, Dej se gândise deja la un plan neobişnuit de momire a sovieticilor în afara graniţelor României.

Tovarăşul vânător suprem vine de la Răsărit
După episodul din anul 1952, când deja reuşise epurarea partidului comunist de liderii evrei şi potenţialii rivali precum Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Vasile Luca (Laszlo Luka), Teohari Georgescu (Burah Tescovici) şi Alexandru Nikolski (Boris Grunberg), Dej se credea îndeajuns de abil pentru a se descotorosi de armata sovietică de ocupaţie.
         
În faţa unei prezenţe atât de temute şi redutabile, conducătorilor comunişti ai României le vine o idee bizară la prima vedere, dar care se va dovedi viabilă, vânătoarea! Imediat după moartea lui Stalin, la cârma U.R.S.S. se căţărase după îndelungate lupte intestine aşa-zisul „reformist”, Nikita Hruşciov. La acea vreme era cel mai puternic om al planetei alături de rivalul său american, Dwight Eisenhower. Ucraineanul avea însă un viciu comun tuturor puternicilor vremii. În afară  de politică şi vodca de calitate, Hruşciov era literalmente înnebunit după vânătoare.

Jurnalul olandez şi jertfa ursului din pădure
Au existat puţine mărturii despre vânătoarea de urşi unde s-a hotărât viitorul României şi soarta armatei sovietice staţionate pe teritoriul ţării. Una dintre puţinele surse publicate după 1989 în care se povesteşte episodul cu Hruşciov, Dej şi vânătoarea de urşi, este nota memorabilă a Ambasadorului Olandei în România la acea dată, C.M Hanswlick De Jonge, invitat de vază la acea vânătoare.

Fondul de vânătoare de la Budacu de Sus, din judeţul Bistriţa Năsăud, adăpostea în acea perioadă una dintre cele mai mari populaţii de urşi bruni din România. Zona era situată la înălţimea de 800 de metri, iar pădurile din jur erau înţesate de meri şi peri sălbatici. Pomii fructiferi, o vegetaţie rar întâlnită la acea altitudine, erau explicaţia faptului că în fiecare an, în preajma lunilor septembrie-octombrie, sute de urşi bruni se adunau în pădurile din Budacu de Sus. Acest lucru era deja cunoscut de Gheorghe Maurer, Chivu Stoica și alţi lideri comunişti pasionaţi de vânătoare.

În urma discuţiilor avute cu Gheorghe Gheoghiu Dej, întreg aparatul de conducere al ţării hotărăşte că, din punct de vedere diplomatic, invitarea lui Nikita Hruşciov la o vânătoare de urşi la Budacu de Sus ar fi un act deosebit de bine inspirat. Conducerea României din acea vreme ţintea de fapt mai sus.  În afară de câştigarea favorurilor liderului sovietic şi de detensionarea relaţiilor cu vecinul de la Răsărit, scopul discuţiilor de după partida de vânătoare s-ar fi axat pe retragerea tuturor soldaţilor sovietici din ţară.

În prealabil, Hruşciov mai fusese abordat pe linie politică, în decursul anului 1957, de către Emil Bodnăraş, ministrul roman al Apărării din acea perioadă, tot pe tema retragerii armatelor sovietice.  Vânător maniac, Hruşciov nu rezistă tentaţiei unei vânători de urşi bruni în Munţii Carpaţi. Astfel, în luna octombrie a aceluiaşi an, avionul Tupolev al delegaţiei sovietice, în frunte cu ucraineanul Nikita Hruşciov, aterizează la Bucureşti. Autorităţile române dând dovadă de un exces de zel combinat cu slugărnicie, organizează la cabana de vânătoare din Dealu Negru un adevărat festin medieval de unde nu au lipsit nici o serie de dame de companie din categoria „de lux”, aduse special din Bucureşti. Pe mesele temuţilor oaspeţi se revărsau, la propriu, deliciile ospitalităţii culinare româneşti: ciorba de burtă, cârnaţi de cerb, şuncă de urs, frigărui de căprioară, friptură de fazan, sarmale de mistreţ, mămăliguţă cu ardei iute, vinuri dulci de Lechinţa şi Giurgiu. Evident, în decursul aceleeaşi seri Hruşciov nu avea nici o problemă în a da peste cap pahare integi de ţuică. Elanul băutor al liderului U.R.S.S. a fost temperat brusc de tăria sticlei de horincă, această băutura povocandu-i o adevărată explozie de admiraţie durului dictator.  A doua zi, dis de dimineaţă, două camioane pline cu gonaci, pădurari şi câini de vânătoare porneau la scotocirea pădurii şi stârnirea animalelor. Măcelul avea să înceapă. De jertfa urşilor din Carpaţi depindea soarta României...
Sacrificiul urşilor

Pentru Hruşciov, organizatorii au ales un observator de vânătoare situat la înălţime, lângă intersecţia trecătorilor folosite de obicei de animalele mari pentru a străbate pădurea. De acolo, în condiţii de deplină siguranţă şi situaţi la adăpostul oricărui atac al vreunui animal rănit şi furios, obişnuiau să vâneze şi liderii comunişti români. Pentru Hruşciov au avut grijă să aleagă cel mai înalt observator. Temuţii ofiţeri KGB, însărcinaţi cu paza dictatorului sovietic, stăteau la rândul lor cu ochii în patru şi degetele pe trăgaci în cazul unui eventual atac al vreunui urs rănit. Câinii şi gonacii au început să răscolească pădurea în căutarea urşilor. Aerul rece al dimineţii de munte era profanat de lătrături, urlete, zgomote de fiare izbite una de alta şi înjurături. Primul urs străbate în fugă standurile de vânătoare. Gheorghiu Dej trage primul însă ursul nu este nimerit şi scapă fugind în desişuri. Hruşciov îl priveşte nemulţumit...
- Se pare că nu am tras bine, tovarăşe Secretar General, se vede că nu am ochit cum trebuie, bâiguie acesta vizibil încurcat în faţa lui Hruşciov. Hăitaşii îşi continuă larma şi în scurt timp apare un alt urs, mai mare decât primul. Hruşciov trage primul, dar situaţia se repetă şi ursul dispare teafăr.
„Ciort vizmi! – Du-te la dracu!” înjura ucraineanul furios. Cum să se facă de râs tocmai el, marele conducător al Uniunii Sovietice? Ziua continua cu acelaşi spectacol penibilo-grotesc, cu deosebirea că zelul gonaşilor şi larma câinilor au scos din ascunzişurile lor doar cerbi, mistreţi şi lupi. Animale norocoase... Puternicii vremurilor veniseră să vâneze doar urşi...
Disperaţi, conducătorii comunişti ai României de la acea dată ordonă ca pe timpul nopţii să mai fie aduse încă două camioane de gonaci. Satele din jur se golesc de oameni aduşi să hăituiască urşii din codrii seculari ai Năsăudului. În dimineaţa următoare, Hruşciov aştepta deja nerăbdător declanşarea vânătorii, iar aşteptarea să nu avea să dureze mult. La o jumătate de oră de la începerea goanei, câţiva urşi de talie medie au ieşit în fugă din pădure. Cunoscători ai populaţiei locale de urşi, organizatorii români l-au sfătuit pe Hruşciov să nu tragă în ei. Conform datelor vânătorilor locali, în fondul de vânătoare de la Budacu trăiau unele exemplare colosale de urs brun, demne de titlul de record mondial.

Parcă vrând să confirme promisiunile liderilor comunişti români, câteva minute mai târziu, dintr-un luminiş ţâşni în fugă un urs brun de dimensiuni apreciabile. Se opri brusc, ridicat în două labe şi începu să adulmece aerul pentru a identifica direcţia de unde se auzea larma oamenilor şi lătratul câinilor. La 60 metri de el, cocoţat confortabil la înălţime, Hruşciov ocheşte, trage şi nimereşte ursul în dreptul inimii. Sărmanul animal răcneşte furios, cade şi încearcă să fugă împleticit. Un al doilea glonţ curma viaţa ursului. De sus, din observator, Hruşciov zâmbea mândru şi satisfăcut de isprava sa. După estimările vânătoreşti, ursul ucis avea peste 400 de puncte. Asta însemna garanţia unui trofeu aducător de medalie de aur la orice expoziţie internaţională de vânătoare. Gheorghiu Dej care ajunsese deja la faţa locului, sare să-l îmbrăţişeze pe Hruşciov pupându-l pe ambii obraji.
- Tovarăşe Secretar General, aţi avut o împuşcătură extraordinară! Mi-ar plăcea să văd că o ţineţi tot aşa la această vânătoare! Data viitoare o să împuşcaţi un urs şi mai mare, poate un record mondial. Haideţi să ciocnim un păhărel de horincă. Noroc! 
- Zdarovie, spuse Hruşciov şi ciocni repede paharul cu Dej. 

În maşinile de teren ale armatei puse la dispoziţia puternicilor vremii, Hruşciov zâmbea satisfăcut. „Am ce să le povestesc Ninei Petrovna, lui Serghei şi Elenei”. Grupul mixt româno-sovietic al demnitarilor vânători se îndrepta vesel spre cel de al doilea loc de pândă, unde un alt grup de câini şi gonaci începuse deja să răscolească pădurea. Vânătoarea se apropia de apogeu.

Spre mijlocul zilei grupul hăitaşilor reuşeşte să identifice şi să dirijeze spre locurile unde stătea ascuns liderul comunismului mondial un urs de dimensiuni colosale. Comparativ cu el, urşii precedenţi păreau nişte căţeluşi. Hruşciov şi gazdele sale vasale sunt cuprinse de emoţie şi paroxism. Acest uriaş al codrilor româneşti trebuia doborât cu orice preţ. Era cu adevărat cel mai mare urs văzut de demnitarii români. Un adevărat campion. Hăitaşii au reuşit să dirijeze ursul spre locul unde stătea Hruşciov. Ascuns, acesta a ochit şi a tras. Gigantul brun a fost nimerit la baza craniului, dar mai avea forţă şi vitalitate să alerge în desişuri. Hăitaşii şi câinii îl urmăresc, nu fără un preţ. Doi câini sunt ucişi pe loc, iar un biet sătean este rănit destul de grav de urs înainte ca acest rege al pădurii să-şi dea ultima suflare.
Vânătoare sau politică?
A urmat o scenă grotescă. Toată lumea era agitată. Hruşciov zâmbea cu gura până la urechi în timp ce gonaşii şi câinii erau trimişi scurt şi fără explicaţii la casele lor. Cadavrul ursului care zăcea în desişuri este estimat la peste 500 de puncte, cu o greutate probabilă de 380-400 kg, un adevărat record mondial. Născut şi crescut în sălbăticia Carpaţilor, hăituit de comuniştii români şi executat de cel mai temut lider al planetei din acea perioadă... nu e de dorit să te naşti urs pe această planetă...

Revenindu-şi cu greu Nikita Hruşciov mângâia blana brun închis a ursului, admirându-i dimensiunile enorme.
- Blana sa va împodobi de acum înainte podeaua de piatră a vilei lui din Zavidovo. Gheorghiu-Dej avea întipărit pe figură un zâmbet larg. Cei doi tovarăşi de vânătoare se îmbrăţişează şi se mai pupă o dată pe obraz. Ruseşte şi zgomotos...

Spre seară au mai venit la masa întinsă din cabana de vânătoare şi alţi membri ai Comitetului Central, dintre care se detaşau figurile lui Maurer, tânărul la acea vreme Nicolae Ceauşescu şi Emil Bodnăraş.
- Mai sunt încă 7000 de urşi în România, tovarăşe Secretar General, oricând doriţi dumneavoastră să reveniţi, recita pe un ton slugarnic Gheorghiu-Dej.

Între timp, în jurul cabanei petrecerea şi dezmăţul deja începuseră. Grătarele sfârâiau pline ochi de frigărui de mistreţ, căprioară şi iepure. Vinurile curgeau în valuri.

Hruşciov uitase definitv de masca de lider de piatră, zâmbea, cânta şi înjura de bucurie. În acelaşi timp se lăsa fotografiat în compania oricui.

La lăsarea nopţii, după ce lăutarii i-au cântat cântece ruseşti, Hruşciov dispare împreună cu una dintre damele de companie. Bucuria şi bine dispoziţia ucraineanului au ţinut şi următoarea zi, când trezindu-se dis de dimineaţă îl abordează pe Dej: 
- Ce pot face pentru dumneavoastră tovarăşe? Ce pot face pentru România? Cum mă pot revanşa pentru asemenea primire şi clipe de neuitat?

Dej nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Temutul suveran fusese adus la punctul dorit...
- Aţi putea... vedeţi tovarăşe Secretar General.. ştiţi că România  este o ţară înfrăţită pe veci cu marele nostru frate Uniunea Sovietică. Suntem un aliat de nădejde, cum am dovedit-o şi în timpul crizei din Ungaria. Aici suntem cu toţii leninişti convinşi. Uniunea Sovietică va găsi la noi doar prietenie şi loialitate. De aceea suntem convinşi că staţionarea armatelor sovietice în ţara noastră nu mai este necesară. Pe lângă acest aspect, ştiţi că deseori au loc incidente în care sunt implicaţi soldaţii ruşi. În ciuda înfrăţirii noastre întru comunism, astfel de incidente îi vor face pe români să privescă cu neîncredere Uniunea Sovietică. Dacă s-ar putea face ceva la Moscova, ştiţi.. am fi recunoscători. De partea cealaltă a mesei, Maurer, Ceauşescu şi Bodnăraş dădeau mecanic şi aprobator din cap.

Spre surprinderea tuturor, Hruşciov a stat pe gânduri doar 5 secunde, după care a cuvântat:
- Dragii mei prieteni, în ultimul timp şi noi ne-am gândit la Moscova la această situaţie. Am să comunic la Sovietul Suprem. Pot să vă asigur că, în proporţie de 90%, într-un an de zile trupele noastre vor fi retrase. Iar acum nu mai vreau decât să beau din vinul ăsta al vostru, Gurgulesco, Giurgiulesc sau cum se zice...

În Tupolevul care zbura spre Moscova, au fost încărcate în zilele următoare carnea sărată a 4 urşi, 6 butoaie cu vin de Giurgiu, 2 de horincă şi blănurile preparate ale urşilor.

În mod straniu, ucraineanul s-a ţinut de cuvânt. În anul 1958, primele trupe sovietice au început să se retragă, iar în anul următor, ultimii soldaţi „eliberatori” părăseau România.

Din nefericire, omul este o fiinţă nerecunoscătoare. Sacrificiul urşilor a rămas ţinut sub tăcere... Nici manualele de istorie nu-l amintesc, nici cercetătorii istorici nu-l cunosc. Noroc cu nota ambasadorului olandez.

Urşii au rămas martiri în continuare sub regimul ceauşist, erau vânatul favorit al dictatorului. În zilele noaste sunt ameninţaţi de o populaţie pestriţă care le invadează teritoriul poluându-l cu manele şi resturi alimentare, filmându-i cu celularele şi construindu-şi vile de prost gust în interiorul rezervaţiilor naturale. Pe de altă parte, urşii sunt împuşcaţi pe capete, chiar în prag de secol XXI, de îmbogățiții tranziţiei şi de vânătorii străini care vin aici să-şi îndeplinească viciul sângeros şi absurd al vânătorii.


miercuri, 6 decembrie 2017

Sfântul ierarh NICOLAE


LA MULTI ANI!

CELOR CARE PURTATI PRENUMELE:

Nicolae, Niculai, Neculai, Nicuşor, Niculae, Nic, Nik, Lae, Laie, Nicolăiţă, Niculăiţă, Culaie , Nicolas,Nicholaus, Nicoleta, Nica, Niculina, Nicolina, Niculiţa, Nicol, Nikole Nichi, Nikko, Nika, Nikke, Nikky și Niculăiţa.

SA TRAITI CU NUMELE!
Sfântul ierarh NICOLAE